mai întîi a fost post apocalyptic și ne-am bucurat cu toții
că încă suntem în viață, că apocalipsa e încă imaginație și
entertainment, apoi a fost post art și ne-am bucurat că
nu ne-am refugiat altundeva decît în contemplare și șoc
apoi a venit post punk și ne-am luat prima doză de depresie
muzicală, mîngîietoare și defrișări subtile pe creier

post rock, post literatură, post post și cîte altele
vine iggy pop și spune post pop și depresia crește de atîta post
așa mă simt și eu, post love, post iubire cu afecțiunile aferente
totul mult mai simplu, redus la distrugerea valorilor inițiale,
păstrînd doar miezul, că ai putea oricînd fi iubit de lumea
care nu mai cumpără asta, că nu mai e original să iubești

ci să fii iubit, să fii respectat pentru banii tăi, statut sau poziție
ori ești lider, ori sclav, ori iubit ori adorator pe care nu dă nimeni
mai mult de o găleată cu făină, zahăr și ulei, o țigară și o băutură
lumea nu se mai învîrte în jurul axei, nu mai e nici măcar apocaliptică
se în vîrte în jurul intereselor, e post dragoste ce se întîmplă
aproapele nu mai e aproape, e post aproape și departele

e și mai departe, cum și poezia e post poezie, tot mai ascunsă
în miezul lucrurilor fără emoție, doar trăire pură, macabră
ca un criminal care își hăcuiește victima și spune că e artă
că e impuls și fiecare lucru își are frumusețea lui, de parcă frumosul
e stabilit acum după post canoane, după numărul de adoratori
post mamă, uite ce azil frumos ți-au pregătit pentru pensionare

post mamă, ia și tu o porție de post durere, o durere mai autentică,
mai true, cum se spune acum, uite fiul tău cum se zbate între
post punk și post job, între post fericire și post iubire
uite cum lumea nu mai e nici din lemn, nici din ciment, nici din metal
nici din plastic, acum totul e bio, e post uman, mamă
ce credeai dumneata despre renunțare, mamă, acum e acceptare

și eu nu pot accepta că iubirea s-a sfîrșit, că muzica s-a sfîrșit
că viitorul e tot un fel de trecut dar pe care nu mai apucăm
să-l trecem.