te-ai așezat pe pervaz așa cum numai tu știi să o faci,
gângureai, așa cum numai tu ai menirea, - însuflețită
lumina te-a urmat, intră prin aburul cafelei
să-mi atingă nasul, dintr-odată ai spus:- te iert,
te iert pentru când ești sâcâitoare,
pentru inima din ciocolată de la sf. valentin,
pentru când nu ești în rând cu lumea,
pentru vorbele cheltuite ca (b)anii,
pentru când nu plouă, iar zăpada nu s-a gătat de albit,
când mă înțelegi, și nu mă, și mă vrei prezent
pentru când umbli de capul tău pe dealuri, văi,
drumuri, coclauri

- doar că azi s-a întâmplat să fiu acasă,
te-ai așezat pe pervaz de parcă ai fi vrut să mă vezi,
cunoșteai locul, te uitai în sus în jos, la brad, steagul din colț,

mult prea om, am sărit ca arsă din pat, cu sufletul la gură, repede
am alergat să scot telefonul de sub pat (căzuse)
să am, dacă tot ni-a dat Dumnezeu dimineață cu pene,
când ridici umerii să am o poză cum zbori.