Îmi învelesc tăcut aureolele cugetului meu în lacrimi ca roua de primăvară,
distrugând discret orice crustă de smoală neagră
a minciunilor toxice venite mereu din afară,
topindu-le cu incendiile fierbinți al Adevărului transparent,
iar acesta totdeauna are trupul uriaș cât universul,
ca să ne binecuvinteze cu puteri cosmice diadema nemuririi vieții noastre
revărsată peste sufletul însetat de eternități credibile, de îndumnezeire,
turnând străluciri adânci peste gama nemărginirilor de spațiu-timp
ce conturează logic proporțiile duioșiilor neînțelese,
întru complimentarea nimburilor din toate împlinirile echitabile
ale desăvârșirilor finale, știindu-le pe toate contagioase
și veșnic agreabille spiritului transcendenței vitale,
singura ce poate comprima tot cosmosul într-un atom !

Culorile gândirii mele, cândva arpegii albastre, senine,
sunt acum predominant rozaliul crepuscular,
culori ale irizărilor dulci, totdeauna supreme și binecuvântate,
devenite aureolele vieții finale.

Interpretarea logicii debusolate
o pot face doar experții curajoși cu halate albe,
deși, uneori, chiar și parafele lor mai greșesc din complexele diagnostice...
Acum ascult linștit cum orga vântului solar
face să vibreze razele lunii odată cu corzile inimii mele
care le repetă molcom gamele divine din tainica armonie celestă,
precum un blînd și trist ecou al stingerii stelelor...

Glen Ellyn, USA - 22 Febr. 2022