dimineața păstrau parfum din filele cărților răsuflate
pe sub mâneci și după urechi,
mergeau către porțile liceului cu soarele în călcâie,
cu șepcile umbrindu-le sprâncenele,
deșirați de-a lungul aleilor cu salcâmi,
culegându-se dintre așchii și ciripituri

lumina era vicleană și părea rece,
ei creșteau fiindcă erau datori să crească,
făceau o concesie nemeritată de ceilalți,
cu pumnii ca niște pietre în praștie,
amenințau către roțile prinse cu șuruburi mari,
către autobuzele cu scări înalte,
era ceva plecat din arcurile genunchilor, de sub clavicule,
de sub acolada oaselor pieptului,
o lume poligonală, ortogonală și radicală
din fire vegetale rupte de-a lungul, din flaute cioplite

totuși cântau tare ca să spargă norii,
ca să li se piardă urma verde-amară de primăvară,
petele roz de pe chipul înăsprit