trupurile noastre de copii aleargă mai iute decât
trupurile noastre de cincizeci de ani,
putem simți cum bărbia apasă pe jug,
cum trage cu sine restul trupului de acum,
ca pe un car încărcat cu ziua de ieri către mâine

vedem restul trupurilor noastre ca pe niște cochilii
de care cineva ne-a dezbrăcat în fugă
poate că însăși mișcarea nu este decât
o trecere continuă clipă de clipă
prin tiparele invizibile ale fiecărui trup
pe care l-am lepădat de-a lungul vieții

respirăm din aerul vieții noastre anterioare
și posterioare,
suntem media ponderată a tuturor ipostazelor noastre,
plângem sau râdem cu mutra noastră
de maimuță sensibilă
tragem povara cu coatele, cu genunchii, cu coșul pieptului,
ca niște catâri înzorzonați

gonim prin soare sau ploaie, adormim cu fuga între dinți,
mușcăm zăbală de vise, obosim alergând în somn,
ne lăsăm brațele în jos,
și prunci neputincioși și bătrâni fără vlagă
resemnați, zgribuliți, deschiși la inimă
de unde zboară câteodată o pasăre albă