Adun cu privirea furtuna de afară,
Gândindu-mă la moartea aspră.
Frunza plutește galbenă, bolnavă,
Își simte în nervuri moartea deasă.

În galben bolnav totul e vopsit
Până și sentimentul de iubire,
Verdele brutal este amorțit.
Astenii de toamnă, altă trăire.

Veacul de ieri stă împrăștiat
Pe piatra rece a morii de vânt;
Ce strigăt trist, sunet disperat,
Nu se aude în recele pământ.