E Domnul orb în nunta noastră-n sânge...
Privirea cărnii ridicând să-L vadă
Nădejdea-n El ne stă-n Pandorei ladă
Că am deschis păcatul, frunza plânge...

Redevenind doar îngeri, rugă creadă
În ochi ivim iar apele nătânge
Din flori o miere-a şoaptei limba strânge
Fiind a veşniciei clipei pradă.

Cu lene uneori vorbind a sacru
Zadarul ni se strică mult în zori
Şi alungăm mireasma lui de-a acru.

Cu mine timpul tău de ţi-l omori
E al nimicniciilor masacru,
De vis ne intră-n piept şi gând comori.