aveam două coșuri mari de nuiele
în unul țineam aprecieri
de un albastru senin
păsări iuți s-au lovit de infinit
multe au dispărut în vreo gaură neagră

în celălalt tot felul de inimi
lăsate de iubitorii metaforelor mele
un zmeuriș îmbietor
nu le-am dat uitării
băteau nebunește
le-am dăruit câte una
acolo unde a fost nevoie

un pas grăbit le-a răsturnat pe-amândouă
s-au amestecat
cum s-ar amesteca oarecine în treburile tale
proporțional cu energia poetică

am privit împrejur totul îmi amintea
de arhetipul omului renascentist leonardo da vinci
de wagnerienele compuneri spirituale
de dincolo de faldurile de perdele ale creației

cât echilibru în priveliștea aceasta
câtă încărcare de univers

apoi am amestecat cerul și pământul
iarba a trecut ușor de genunchi
misterul s-a stins

am înlocuit coșurile cu unele noi