agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 738 .



Fake News
poetry [ ]
Poezii umoristice trimise la Gura Humorului 2022 Compilation: Texte umoristice

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [DOMNUL GOE ]

2022-07-10  | [This text should be read in romana]    | 



1.Cu susu-n jos

Privesc oripilat televizorul,
În timp ce-un tip se chinuie să spună
Că indivizi ce par picaţi din lună
Curând vor pune pe Pământ piciorul.

Această ştire a creat furtună,
Extratereştrii-au îngrozit poporul
Ce speră ca măcar invadatorul
Un preţ mai mic, la gaz metan, să pună.

Încremeniţi în lunga aşteptare
Aflăm c-apocalipsa-i iminentă
Dar şi că ştirea nu e concludentă,
Căci doi parapantişti cu cască mare
Ce n-au o exprimare coerentă
Sunt duşi, pe sus, din pom la o Salvare.

2.Precauţie

S-a spus recent la ştiri că o omidă,
În mod suspect găsită decedată
Pe-un ram de prun, a fost intoxicată
Cu ţuica scursă dintr-o crisalidă.

De-atunci eu nu mănânc decât salată,
Leurdă, bame, praz şi conopidă,
Iar ca desert accept doar o stafidă
Ce-a fost cu biocid atent spălată.

Sunt cam lihnit, dar spaima mea morbidă
De „E”-uri şi mâncare injectată
Îmi dă puterea să mai rabd o dată,
Să rumeg stoic hrana insipidă
Atât de mult, pe „net”, recomandată,
Chiar de-o s-ajung ca o efemeridă.

3.Evoluţionism

S-a scris în presă cum că o găină
Ar fi născut pui vii, cu patru labe,
De-au leşinat subit vreo două babe,
Trezite greu de SMURD cu-adrenalină.

Au fost şi comentarii mai neghioabe
Găsindu-se, la urmă, chiar şi-o vină:
„E clar, galinaceea-adulterină
A tras pe nas, în loc să-nghită boabe!”

Stresat, în fata cripticei dileme,
Mă uit la ştiri şi azi cu mare frică,
Deşi au început să se dezică
De fantasmagoriile extreme,
Căci cloşca înfiase de o vreme,
De fapt, cinci pui pierduţi de o pisică.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!