sună a clopot de frunză prin oase
articulații zăngănitoare
îmi repetă că sunt
un trecător aiurea
așezat pe brațul unde
se îndeamnă ape de cuvinte
îngrămădite în estuarul dintre tâmple
doamne ce vârtej
ce vertij
mă întreb unde își găsesc locul
ceasul de la casa de cultură bate
ca o inimă înduioșată
mă trece arama tuturor toamnelor mele
sudoarea lasă culori pe fila smucită
din calendar
răpciune aruncă subtil cu mere în cumpăt
îmi pierd firea
peste întreaga natură