„O, rămâi, rămâi la mine, / “Stay with me as long as ever,
Te iubesc atât de mult! / As my love so deep and great,
Ale tale doruri toate / ‘cause your wishes are forever
Numai eu știu să le-ascult; / In my heart that’s beating late;

În al umbrei întuneric / In the shadow of the darkness
Te asamăn unui prinț, / You seem always like a prince,
Ce se uit-adânc în ape / Deep as water is your kindness,
Cu ochi negri și cuminți; / Darken your eyes as they wince;

Și prin vuietul de valuri, / Through the surges that are rumbling
Prin mișcarea naltei ierbi, / And the movement of tall grass,
Eu te fac s-auzi în taină / Secretly I’ll have you hearing,
Mersul cârdului de cerbi. / How the herd of deer pass.

Eu te văd răpit de farmec / Trapped by charm, see you, my lightness,
Cum îngâni cu glas domol, / Hear your murmur, sweet and low,
În a apei strălucire / As disturbing water brightness
Întinzând piciorul gol / With your naked foot of snow.

Și privind în luna plină / Under light of full moon gazing
La văpaia de pe lacuri, / At the lakes in their flames,
Anii tăi se par ca clipe, / You feel years instants seeming,
Clipe dulci se par ca veacuri”. / And your ages like sweet games.”

Astfel zise lin pădurea, / Softly spoke to me the forest,
Bolți asupră-mi clătinând; / Trembling vaults above my head,
Șuieram l-a ei chemare / But I, laughing, whistling my best,
Ș-am ieșit în câmp râzând. / Toward plains my steps I led.

Astăzi chiar de m-aș întoarce / Neither childhood back, I couldn’t
A-nțelege n-o mai pot... / Understand it anymore,
Unde ești, copilărie, / Nor my forest, now, I wouldn’t
Cu pădurea ta cu tot? / Find it here full of sore.

Mihai Eminescu / Nic Zărnescu