mi-a povestit Hefaistos, cel care în școala primară
și gimnazială știa toate poeziile pe de rost, poezii
pe care azi, când povestește, nu și le mai aduce aminte,
despre profesorul de geografie care avea două mâini.
una stângă, mai lungă, cu care scria frumos la tablă,
și alta mai scurtă, cam până la cot, cu care,
după ce călca elevii pe picior da castane.

nu știu de ce mi s-a părut atât de poetică amintirea
pe care mi-a dăruit-o, însă, acum când v-o povestesc,
îmi pare ca privesc un tablou pictat din cuvinte.

și mi-aș dori ca și voi să vedeți câtă culoare,
câtă lumină și soare purta în ochi Hefaistos când
își amintea! Parcă umblam prin gândurile lui
călătorind ca un fulger din zare în zare…