Suntem rădăcini ce se adâncesc în pământ
După umbre pentru a hrăni coroana luminii
Din seva nevăzută a întunericului.

Nici nu știm câte culori purtăm,
Cât parfum și nesfârșiri îndurăm!

Ființa poetică, care ne crește în carne,
Fără să simțim că ne doare, e bulb
De cuvânt sădit în amintiri.

Aici desenăm culori cerului privind
În ceea ce am fost pentru că am mai fost
Devenind din ceea ce suntem.

Și nu distingem în nuanțele ce alcătuiesc
Pentru că ne lăsăm purtați de culoare
Ca de căldura pietrei solare.