prind trenul care gonește
prin iarnă
cu fulgii atârnați de gânduri
într-o simbioză a vieții
se nasc pledoarii pentru
ușa opusă prin care se aruncă
lumina lunii
albă ca o mireasă
cuprinde lumea care s-a îmbătat
cu întuneric
bat speranțele în ferestre până
le sparg
cioburi în care se taie gândul
și sângerează
în fel și chip bătălia e
câștigată de lumina
care mișcă luna prin întunericul
nopții ca pe un cuțit
care face franjuri bezna.