Revin în pântecul câmpului
Cum cuvântul în inima gândului
Să-mi hrănesc câinele ce mă așteaptă
Asemenea drumului să fie pășit.

Fir de iarbă cuprins de zăpadă,
Albit de multele fulguiri așternute
De frig, mă aplec să sting în cădere
Lumina cu care mă arde întunericul.

Stea arzând risipită în privire
Lucind pe cerul amintirilor târzii.
Desen al îndepărtărilor de risipiri
Unde ochiul caută prin semne vederea.

Structurat, ca mersul Căii Lactee,
Îmi deschid din carne petalele
Să mă înfloresc pe câmp ca în cer
Unde să mă adâncesc în necunoscut.