deschid răni ca pe niște uși
prin care durerea pășește tiptil
ca un câine lovit îmi linge
mâinile și așteaptă mângâieri
și așteaptă și iar așteaptă
să scot din sertarele vieții
amintiri însângerate să le
arunc pe apa sâmbetei ca pe
niște gunoaie care poluează
să ne protejăm mediul
să-mi curăț interiorul
să dau cu aspiratorul prin suflet
să deschid ferestre prin care
soarele să pătrundă în sânge
să pătrundă în oase și în carne
să-și înfingă razele adânc în
mine ca pe niște sulițe
închid răni ca pe niște uși.