De-aÈ™ fi trecut atuncea prin Betleem-Efrata,
Când fremătau luceferi cu scâncet de copil,
Când ațipea Maria, iar noaptea era gata
S-aducă vorbe bune, ca îngerul Gavril,
Te-aș fi luat în brațe, iar chipul Tău cel blând
Îmi lumina pe-afară toți îngerii cântând.

Îngândurat, ca Iosif ne'nțelegându-şi viața,
Înduioșat ca visul din ochii de fecioară
De fața Ta, Isuse, mă apropiam cu fața,
Ca ramura ce-şi vede bobocii-ntâia oară.
De Ți-ar fi fost de jale, în brațe Te-aş fi strâns,
Cu cântecul de leagăn să Te opresc din plâns.

Ți-aş fi făcut urarea sub semnele cereşti
Ce ne-au vorbit de veacuri, la bine ÅŸi la greu,
M-aş fi rugat la Tatăl să birui și să creşti -
Ca orice prunc din lume, păzit de Dumnezeu
Şi-n ieslea cea săracă să-Ți fie cald şi bine,
Neştiutor că-n ceruri, eu mă rugam la Tine.

De Te țineam în brațe, n-aş fi ştiut să stau
Îngenunchiat spre ceruri şi să-Ți sărut veşmântul,
Să înțeleg vorbirea când îngerii cântau
Despre-mpăratul slavei, ce-Şi ține legământul.
Căci ai venit în lume, văzduh după văzduh,
Să ne-nnoieşti făptura, născându-ne din Duh.

Şi-ntr-un târziu de noapte, cuprins de frământare,
Ca orice dus pe gânduri urmaș al lui Avraam
Ce-așteaptă cu nădejde pe cineva mai mare,
Să bea din cupa morții păcatul lui Adam,
Te-aș fi lăsat din brațe, cu grijă și ușor,
Să scot din păru-Ți moale un spin rătăcitor.