Mergând spre haos rostul se destramă,
Se sfarmă-n umbre-n ziduri de mistere
Trezită, întrebarea straie cere
Mirării, pielea ei cea de aramă.

Cunoaşterea-i infernul bând tăcere
Şi dureros un gând pe-a şti îl cheamă
Că mintea parcă se preface-n zeamă
Curgând prin scalp de unde-n abur piere.

Cortina suie-n hram de teatru tainic
De fierb cu spume neuroni lichizi
Ca în al iadului de bezne ceainic.

Spre-a cerceta tu uşile să-nchizi
Şi-amorului tu leagă firul trainic
Când fluturi ies în maţe din omizi.