e una din serile în care tata scufundă capul în poem
și își ține respirația câteva ore bune

când tata lipsește
o bucățică din mine se rupe dinăuntrul lui
și pleacă în lume
și lovește capul de cer
și dă cu mâinile de-a dura norii
și trage sfori ca pe niște linii de telegraf
prin care oamenii circulă unii la alții
și din tălpile ei se fac autostrăzi
iar cuvintele ajung acolo unde
e mai mare nevoie de ele
mi-e frică
mamă
pentru că poate într-o zi
voi pleca de tot din el
mi-e frică
dacă nu își va mai aduce aminte de mine

și despre tine scria cândva
până în acea zi în care s-a oprit și a zis
că nu te mai împarte cu nimeni
și te-a păstrat tăcută ca pe o inimă a inimii lui
despre care știe doar el

mamă
o să-l legăm fedeleș pe tata
o să dăm cu pastă corectoare
peste zilele în care ne-a fost furat
și o să îi ascundem cărțile ciornele stiloul
biletele de autobuz
o să decupăm drumul până la cenaclu din asfalt
iar mai apoi o să ne ascundem și noi de el
pentru o vreme