Când el a întâlnit-o pe ea,
s-au despărțit apele de uscat
și îngerii de obrazul lui Dumnezeu.

Ca orhideea timidă ea de atunci înflorește în pustiul Pământului.

El crește în ochii ei ca Soarele din mare, chiar dacă îi atrage discret atenția
că prima dată a întârziat puțin în oglindă.

Privind atunci în ochii ei norii cum curg peste pajiști și prin oasele lor foarte ușoare,
el îi inventează un nume - acasă.


Fiind singuri pe lume și singuri acasă, se țin în brațe, se adoră pe rând. Ce altceva ar avea mai bun de făcut, preaiubiților!?


Apoi vine Frica, stelarul înger al Domnului, și le împarte arme de jucărie.
Cel mai frumos ucide în glumă cuvântul.
Cel mai simplu, tăcerea.

Dar ei nu-și dau drumul, în veci, niciodată, doar se despart apele de uscat și îngerii, ușor de tot, de obrazul lui Dumnezeu.