viața este un drum de dale prin care
firul de iarbă răzbate
călcat în picioare de mii de bocanci
atinge lumina cu cruzimea sevei sale
roua îi este plâns de bucurie în zori când
o ia de la capăt ridicându-și semeț trupul
acolo se odihnesc gâze cum visele omului pe pernă

tu pleci după pâinea cea de toate zilele și
te întorci cu un buchet de flori
miez contra culoare și parfum
parcă ai fi un poet cu capul în nori
îți faci un espresso de mult nu ai mai dat în foc
e totul prea curat în jur
doar liniștea s-a depus peste tot de două degete
scrii pe un colț de revistă idei de neuitat
dar totdeauna umbrite în poezie ca și cum
pentru tine soarele s-ar arăta doar vara
în celelalte anotimpuri ai trăi ca un orb
doar din imaginație

deschizi televizorul cum ai deschide
un mormânt după șapte ani
deodată peste capul tău cad amintiri triste
sorbi și te încrunți
ceva împinge realitatea în pieptul tău și
doare până la strigăt
singurătatea se umflă în pene