ceva ce merge de mână cu tine și totuși te trădează
de parcă ai fi în locul cel mai îndepărtat de pe lume
așa te pierzi și te regăsești mai rece mai înaltă
parcă ai vrea să descoperi o lume aeriană
o civilizatie avansată care să poată dovedi
că acest deșert dinlăuntrul tău
nu e doar secetă și dor

în spațiul acesta îngust se înghesuie toate durerile tale
despre asta e vorba
despre cât durează vindecarea unei răni
despre izvoarele pe care le desenează noaptea pe obrajii tăi
când te prefaci că nu simți nimic
și te îmbrățișezi la fel ca șarpele în nebunia lui

fiecare poezie pe care o scrii este un corp gol
ai înțeles că dragostea a fost și va rămâne o urgență
așa cum urgența înseamnă
să distrugi toate cuvintele care mint
să le arzi de vii în după-amiezile tale goale

tot drumul de la inimă până acasă
să fie o liniște care să legene iar ramurile merilor
iar tu să scrii despre durere ca despre
un corp gol
care conversează umil cu Dumnezeu