am stins cu degetul
lumânarea de pe tort
nu-mi mai e frică de foc nici de întuneric
prietenii imaginari îmi vorbesc pentru ultima dată umăr la umăr fac un baraj al izolării
inima e un lac de acumulare în care au vrut să se sinucidă inconștienții care cred că știu ce înseamnă definitivul
iar dependența de alții e o casă de copii construită înainte de '89 unde te simțeai în siguranță
dărâmată de primul cutremur

noaptea asta duhnește a poezie
ca o alcoolică fuge dezbrăcată pe coridor
la psihiatrie au confiscat pixuri telefoane coperți prea ascuțite
are sânii copți de atâtea mâini întinse care au crezut că aia este dragostea
gingii umflate cărți roase până la cotor au flămânzit
și-au retezat mâinile cu care s-a scris

dar așa e supraviețuirea
luciditatea ultimelor cuvinte se lipește de piele ca o umezeală de pădure tropicală
nu te lasă să respiri pereții stomacului sunt lipiți unii de alții
o bibliotecă goală în care rafturile s-au îmbrățișat
de singurătate

o doamnă îmbrăcată în negru flutură coasa

halatul e un leu

halatul e doar
un leu