HOMO SAPIENS SAPIENS
A fost cândva, a fost ca niciodată,
Se împlinesc chiar șase mii de ani,
Când lumea era toată, mai lungă și mai lată,
Și-n vârf de munte ne vegheau titani.

Zeii păgâni se războiau în ceruri,
Dezmățul năclăise tot pământul,
Adâncu-și trimitea magma în zboruri,
Și tot ce-i viu își căuta mormântul.

Cum din sfârșit se naște început,
Ce-i mistuit aduce zămislire,
Din megalitic naște liliput,
Se dă plecare-n punctul de sosire.

O nouă aventură vrea planeta,
Din lut apare omul înțelept,
Îi cântă Duhul Sfânt în șoaptă șansoneta,
Și-i pune Domnul Biblia la piept.

Cerc spiralat se prelungește-n ciclu
Și din pământul vechi ies oameni noi,
Doar ei socot la ,,sapiensa” dublu
Și tot ce-i sfânt preschimbă în gunoi.

În lumea-n care pâinea nu ajunge,
Căci cel bogat e pururea flămând,
Când tot ce-i nobil de lumină fuge,
Până și munții se aud gemând.

Azi știm că timpul este mult, dar limitat,
Domnul și spațiul doar sunt infinite,
În șase mii de ani cu toții am uitat,
Că suntem doar ființe mărginite.