Ce să ne mai batem capetele,
doar operațiunea "Meduza"
să-și bată pletele, fete rele.
Băieții-atât știu: doza li-i muza.

În găști, fum de joint iese din piepturi,
se vând plicuri cu marfă-n București.
Nu vor părinții s-accepte, duri,
spun școlii "Anunțați lucruri prostești!"

Copiii de demnitari se ard
prin licee, gări, maidane, spelunci,
pot compune-un puzzle, un leopard,
gardurile au căzut, sunt toți muci.

Și-o fac tinerii singuri. Nu alții.
Și-o trage fiecare. Perseverează.
Toacă bănuții. Fură pe tații,
care-au ținut corupția trează.

Viitorul poate fi compromis,
ștafeta nu va fi prinsă ușor.
Moartea albă este tot ce-a promis
mărirea dorinței, negrul trișor.

Vin acum și vă-ntreb: Muza doza
de-alcool, țigară, ultimul drog
să fie pentru artă mimoza
atingerii unui zenit analog?

Ori mimoza e în sine ceva
ca lucrul în sine, kantian,
s-o atingă, să-i tragă toți seva
zicând că-n ea e fatalul liman?