unii îşi fac casele ca inimile
cu patru camere mereu în mişcare
viaţa cazată în hotelul cu patru ieşiri
închizi o uşă, deschizi un geam
când te cobori în sine însingurarea vine
cu puţin amar peisajul se schimbă
cu o lacrimă închizi un geam
am filtrat tot ca o scoică
aceeaşi bătaie ritmată timpul
nu mai e închis în clepsidră
trăieşte în piept şi vrea să iasă afară
l-aÅŸ da oricui pentru dulcea durere
inocenţă ascunsă în adevăr
îmbătrânim crezând că rănile păcatelor
ne creÅŸte perspectiva
ne pierdem profunzimea
şi aşteptăm să se rărească ultimul ecou
timpul meu.