mă închin la soare, fac mătănii
să își verse lumina atotiubitoare
peste lumea mare plină de dihănii
sălbatice, demonice invadatoare.

doar Dumnezeu ar putea să oprească
războiul nebunilor, sângerarea timpului
pacea, iubirea, lumina să sporească
să curme răzbunările zeilor Olimpului.

eu sunt jalea de pe valea plângerii,
sunt rugăciunea aprinsă ca focul,
mă simt acoperită de nori sângerii
în lumea asta nu îmi găsesc locul.

lacrimile cerului nu-mi sunt străine,
o vreme mai bună va veni mâine?