Am intrat în pereții închisorilor lângă sufletul tău
era cald ca o zi de primăvară neînchipuit de frumoasă
între oasele zidurilor
munți de cascade creșteau, mi-ai spus că așa intră raiul în colțuri întunecate, apoi se răspândește contaminând întunericul și aceasta era o taină.
Afară lumea curgea,
ceilalți deținuți împleteau pâine. Am văzut îngeri îmbrăcați în oameni scoțând dragoste ca dintr-o fântână. Am băut din acea apă, o înghițitură mică ar potoli toată setea pământului.

Mă gândeam că Însuși Hristos cel viu respiră prin porii mediului auster, își varsă vindecarea precum vinul cel bun tuturor mirilor ce-și unesc rădăcinile în împărăția cu stele.

Întreaga iubire încape într-o picătură mică, microscopică,
ascunsă vederii. Nouă ne ajunge atât cât e, putem face minuni, împărțind pâini ca din inimile noastre.