de aici

nu mai apăreau pașii

rămâneau doar cadența

și izvorul în care îmi oglindeam

singurătatea sfârșitului

rămâi alături

să ne bem singurătatea

până la capăt

înțelesul izvorului ne scapă mereu

îl trăim în fiecare celulă

când totul pare a zbura

spre nicăieri

știi

norii tăi și ai mei sunt prieteni

ploaia să aibă de unde cădea

în suflet

temperăm amintiri

să nu ne inunde tristețea

moartea aceea violetă

din care transpare cu greu

albul poveștii

și pașii tot n-apăreau

se pierduseră în lumea

fără de conținut

să umplem

din nou

lumea noastră

să dăm o altă expectanță

zborului

pluteai

ca prin vis

nu știam că va veni și clipa

când totul va fi

fără de întoarcere

doar memoria cutie magică

te păstrează aici

pe tine

cea din povestea pe care o scriu acum

șovăitor

la izvorul care și-a reînviat înțelesul