Adio vară îmbujorată,
Caldă idilă a anilor mei,
Ai părăsit icoana pictată,
Plecând cu bronzul anilor tăi.

Sora ta galbenă, coaptă și dulce,
Toamna, iubită de amintiri,
Rodul și-aduce acum să se culce,
Zarea purtându-i ploi în priviri.

Și-a așezat basme pe frunte,
Pe-obrajii rumeni, sfinți arămii,
Parfumuri roșii vin să îi cânte,
Mângâind glezna copacilor vii.

Îngălbenesc în ceasul lor verde,
Umbre ce plec, migrând cugetarea,
Aripa-n sunete stinse se pierde,
Țipătul vântului descalță cărarea.

Zilele freamătă-n rai deocheate,
Nopțile cresc fantezii descompuse,
Ierburi se-mbracă cu file uscate,
Verdele frunzei apune pe vise.

Stele sleite se urcă în cuiburi,
Ramul adoarme cu luna pe toarte,
Ard scânteioase prafuri pe ziduri,
Fumuri presară mirosul de moarte.

Prohodul rece cuvântă în nouri,
Picură cerul pe fereastră frunzișuri,
Gândul se duce-n călatoare ecouri,
Doarme tăcerea gălbejită-n abisuri.

Văzduhul scoate geneza din plicuri,
Viața pășește-n muritoare alei,
Veștile urcă în lumi de nimicuri, -
Toamna coboară cu neamuri de zei!