unii intră în viață bolnavi

cu urme adânci de la izvoare

pe suflete,

pe chemarea nopților albe

legați în lanțuri reconstituie

aceeași durere trăită cândva

urmele,

toate simțurile răsturnate

iubiri cerești și iadul singurătății

povara umanității pe tâmpla unui nebun

am căutat prea mult prin peșteri

lumina ochilor închiși

ciudat,

am început să văd neputința

zidul ce desparte mereu

pe cel ce se întoarce acasă

de așteptările,

furci caudine ale celor ce nu-s

cât de mult am tăcut am zburat,

mi-am împlinit norma?