Te-am căutat printre cei morți și printre cei dispăruți. Liste întregi de nume, șiruri de oameni evaporați în cimitirele cu statistici.
Dar eu știu că un număr nu va putea vorbi niciodată, el
nu își va ridica trupul ori sângele nici va porni în căutarea supraviețuitorilor.
Astăzi, lumea a rămas la fel, tu nu mai exiști decât cu zâmbetul tău firav într-o poză veche așteptând zorile să rodească.
Nu voi afla niciodată dacă pământul a mușcat din tine ori mai degrabă din sufletul meu.

Eram mică, o fetiță ce lovea cerul cu pietre și apoi le strângea pe drumul cu felinare ducând flori la mormintele celor fără de nume, gândind că sub păturile luminoase cu verdeață se odihnesc adevărații Feți-Frumoși cu tot cu dragostea lor veșnic pitită-n cutiuțe metalice
iar eu o cosânzeană anonimă căutându-și prințul dispărut, negăsit pe toate pământurile cu oameni, vorbesc pe limba morților, construiesc catedrale invizibile între lumi să îngenunchez toate rugăciunile ce au fost rostite cândva.