Tăcerilor licoare-i nopţii mustul
Şi mă înec cu stele-n ochi tot bându-l
În lună-s ape dulci de soare blândul
Curgând pe selenarul chip, venustul.

Din umbre reci misteru-n gând avându-l
Zadarnic cu peniţa-ncerc să gustu-l
Şi în noroiul alb mă paşte frustul
Sub litera ce îşi aşteaptă rândul.

Nocturnul teatru clipei dă încetul
Şi ruga asta chinui să o scriu
Stilou nimicuri însă plânge, bietul.

Parfumul liniÅŸtii privirii viu
Spre Dumnezeu doar unul, Lui ascetul...
Ci în auz chemare-i de sicriu.