nu te aşteptam...

dar am mers şovăind pe străzile roase
de atâtea cohorte de încălţări
unde bordurile muşcă cu atâta poftă
din trotuarele tolănite pe pământul rânced

ştiam că nu eşti aici
dar te căutam bezmetic printre oamenii
ca nişte puncte cardinale rătăcite
unde nordul magnetic nu mai contează
un amestec haotic de: tăceri moarte,
dorinţe schingiuite în miezul ploii,
iubiri abandonate prematur, toate nimicurile
care contează dacă nu le au,
tot machiajul de zâmbet si ură,
întins peste chipurile agăţate
de corpurile în suspensie

te caut în orice lucru care mai e viu:
felinarele cocoţate pe spinările nopţii,
librăriile, unde cărţile dorm nelegănate,
cişmeaua din centrul vechi
unde ne potoleam setea de noi,
în păsările pe care le ştiam după
numele noastre,
şi care ne întâmpinau gălăgioase
ori de câte ori
mergeam să dansăm în jurul vieţii
în amfiteatrul din parc

îmi dau întâlnire cu tine în fiecare zi
când soarele te desenează cu raze pe faţă
în fiecare noapte când sunt încremenit de frică
crezând că te-ai ascuns
pe faţa nevăzută a lunii
unde eclipsele se ţin lanţ
şi ar putea să te încătuşeze

eu nu te aşteptam dar când ai venit
toate continentele s-au mutat pe strada mea
toate mările s-au înghesuit
în estuarul din faţa casei
am construit un ponton doar pentru tine
tu ai venit vâslind pe barca suspinelor...
mi-ai spus doar atât: Taci!