viaţa mea e ca un poligon de tragere,
se trage de pretutindeni
şi miroase-a pucioasă,
obuzele învelite în zgură
proaspăt scoase din uzină
cad şi mă lovesc peste tâmple,
provocându-mi răni care nu sângerează
ci se transformă în tatuaje permanente
pe pielea mea ca un veşmânt de plumb,
ce atârnă grotesc peste oase

viaţa mea se plimbă prin talciocuri,
poate, poate, cineva s-o îndura
şi pune preţ pe visele mele prăfuite,
pe dorinţele cu patină art deco
închise într-un dom al uitărilor,
ferecate apoi în cufere sfâşiate de durere

viaţa mea zace prin sanatorii,
unde oamenii îmbălsămaţi în cearşafuri
îşi iau doza de melancolie,
câteva hapuri şi gata,
te trezeşti într-o oază a liniştii
unde umbrele se prefac
că nu te mai cunosc

în viaţa mea nu e loc de mai bine,
pădurile mele sunt rătăcite
în jurul izvoarelor secate,
şi unde poienile s-au scuturat de florile
machiate cu aceeaşi culoare

am spus prea multe despre viaţa mea,
prea mult orgoliu, poate mă încearcă,
dar la sfârşitul povestirii mele
vă spun că nu sunt singurul,
ce tot aşteaptă
şi nu sunt ultimul,
ce tot încearcă