Bucăți de pietre de moară, tu și eu
cercând să se-mpreune.

Încercănați, ochi jumătăți de roți
cu stinghii vinete,
zgâindu-se din butuci goi
cătând osii scurse demult,
apă-ntorcând lumina-n umbre de rugină.

Când ne-am găsit,
ca boabe de argint viu,
hultani la hoit,
ca marea la maluri tânjind,
ne grăbeam,
uitând că Dumnezeu nu face pietre jumătăți,
de mori, de roți...

Iar în amurgul de-ntâlnire,
bucată spartă tu ‘n îmbrățișarea colțurilor mele,
regăsiți doar în visare
înconjurați de prunci fire de nisip,
fărâmituri de atâtea-ntruchipări zdrobite-
-am înțeles.

Când ne-a zvârlit din Eden, Dumnezeu
și-a păstrat cealaltă jumătate;
insectar de unde-n ziua de apoi, fluturi urâți,
cu gust de cuib de ciori și aripi oloage,
vor zbura sumbru,
în întâmpinarea sufletelor neperechi.