la acea înălțime norii stăteau sub noi,
cerul de-un albastru solid, îți dădea impresia c-ai putea să-l muști
fiecare îmbucătură să te transporte dincolo de măsura vremii,
nu era aglomerat, probabil la următoarea aterizare se vor urca și alții,
lângă mine, două locuri libere,
printre zgomotul motorului deslușesc conversații blânde,
așa sus, nu te puteai gândi la nimic, timpul nu mai exista,
dintr-odată s-a lăsat liniște ca-ntr-o pădure misterioasă,
o forță necunoscută se prăbușea în tine fără să te-ntrebe,
fără gânduri, simțiri,
nu puteai înțelege grandoarea în care te afli,
din nou mișc brațele, de parcă eu zbor, caut centura, un bărbat și o femeile se-așează lângă mine, un alt bărbat merge la baie, se clatină, nou-născutul se ghemuie la sânul mamei, cel de trei ani aleargă pe culoar, le-atinge coatele de parcă vrea să vadă dacă sunt vii, îi numără, 1 , 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, ... vuietul se schimbă, simți cum stomacul vrea să rămână atârnat în cer în timp ce o altă parte din tine te trage la fund, spre pământ,
te scufunzi în gol cum o muscă se scufundă-n lapte,
băiețelul se uită pe geam, strigă: mama, mama uite un șarpe, ne putem juca monopoli,
mama: sunt râuri,

nici urmă de nori albi, s-au topit,
împărțit în cubulețe, pământul e sub noi, bucățică cu bucățică,
pe ici colea căte-un tufiș
verde