Singurătate, ocean cu valuri reci,
Nemărginită ești, stăpână crudă,
În ceața groasă lumina o îneci,
La rugăminți, urechea-ți este surdă.

Ne amăgești cu un sărut pe gură,
Prietenia netrebnic o trădezi,
Din toată vraja a rămas doar zgură,
Cu stele din vatra arsă ne veghezi.

Suntem flămânzi, purtăm cernite haine,
Nici fii, nici frați, durerea nu ne-alină,
Pe masa rugii nu mai este pâine,
Când ne-ntâlnim îmbrățișați la cină.

Singurătate, mieroasă te prefaci,
Lacătul iubirii noastre să-l desfaci.