cântă cocoșul de munte tulnice să trezească,
să însenineze munții cu abătute vârfuri,
speranțe din iubire să se înfrunzească,
le-a deschis lumina calea spre triumfuri.

n-au obosit stejarii în minuni să spere,
veghea lor dârză să alunge nebune furtuni,
să se schimbe soarta lumii paupere,
să se înmulțească neamul de tribuni.

privighetori visează în cuiburi de lumină,
ramuri duios le leagănă cântările mirene,
polen primenit cu rouă produc în stamină,
florile iubirii- mândrele din poiene.

romanța izvoarelor de vânt îngânată,
se transferă-n suflete perenă, minunată.