arăt lumii ca și când din orbite
mi-am scos ochii,
nu vreau să mai văd lumina tristă
a răsăritului războinic,
moartea îmi dă gustul amar al neputinței,
implacabilă îmi lasă sufletul răvășit,
ilogica ei dictează absurditatea haosului,
infertilă își arătă slăbiciunea,
strig pisicii să stea în casă
măcar ea să fie în pace,
văd păianjenii ce-mi aduc mantia
să devin rebel,
din cronici scot cuvinte să lupt cu umbrele
în locul ochilor voi pune luna.