Sunt unii oameni luați la țintă cândva
de câte-un mitocan liber, chiar atinși bine,
prin unele părți de-o personalitate extinsă,
cu nesfârșitul căutării lor, infinit vivaci,
fie ei cât de luați în cuplu,.. singuratici,
nu mai arată normal, au nas, obraz fisurat,
ceva zglobiu din ochi le arde și le filează
încă din dis-de-dimineața afirmării lor

La câțiva stânjeni de noi, activii,
nerobiți de nimic, ascunși, prezenți și ei,
neorbiții de meschinerii cotidiene,
sunt oamenii demni, specie pe cale dispărută

Puțini dintre noi îi vor mai apuca aici
'nainte s-o ia hotărâți către-un departe
dorit, așteptat, oameni fini ce nu se dau
granzi, deși ei merită căutarea și-n agonie,
păcat că nu le deschidem porțile din stradă,
n-au mers de ani buni pe Strasse,-s blocați,
sunt descurajați, Iovi(ți), cu ei am venit