Cum să îți uit iubirea ce îmi porți
cu numele atât de mult schimbat,
m-a-ncremenit lopata printre morți,
vreau să te găsesc iarăși, de îndat'.

Iubirea mai cere de mâncare,
dacă mă-nchid într-un deșert, eu ies,
ne-am vrut, ne gustăm, care pe care,
și-n moartea trupului e-un interes.

Tot mai avid de inimă și dor,
vreau ca duh meleagul tău de patimi,
să mă croiască-n zbor nocturn, condor,
spre-un reaflat trecut, tu te reclatini!

Iubirea nu arde decât ruptă
de pe pământ, în rugul vesperal,
din catafalc ies, gata de luptă,
de-mi ești oaste, îți sunt eu general.

Și-n noapte reîncepe-o altă zi,
nu mă mai ierta, mă strânge-n brațe,
pe-o orbită, vreau eu a te păzi,
fii Terra mea, stinge-mi norii harței!

(In memoriam. Eminului și Veronicăi)