piatra începuse să mă doară
în sensul că făceam zarvă din nimic
sângele mai curând înseta inima
hidratând doar visele periferice ale îngerului
sufletul visa morminte
aşteptând diligenţa către Dumnezeu
suflete, nu lăsa piatra să te mintă
mai este încă multă durere de zarvă
în teatrul acestui trup
actori de întuneric jucând după scenariul minciunii acolo

uitasem într-o cupă goală de vin nemişcarea
vinul băut se substituia sângelui
inima se lepăda de piatră şi cânta grozav
pe altarele desferecate ale chipului cioplit
aşa că priveam oglinda şi intram acolo spre venerare

piatra prindea grai prin rostogolire
era un munte acolo şi un sisif sărutat de braţe pe tălpi
umblând şchiop împingând piatra
furam de la el meşteşugul zadarului
apoi îmi împingeam inima mai la loc
şi deveneam tăcere