Tresar, mă-nchin, nu pot să cred —
pe-acolo, de Păresimi,
din Mariupol până hăt
spre Pecerska
pe-aproape de Kiev,
ca și acum,
la sfârșit de florar
prin Severodonețk,
în perioada statului
doar în picioare,
nu în genunchi cincizeci de zile,
a umblat Moartea
supersonică,
nu s-a târât deloc,
acum încetinește-n îngheț nocturn,
mâine îmbrățișează
pe mai mulți
fierbinte

Au înnebunit bujorii...
Din mici sateliți,
crapă două petale
apoi izbucnesc albi,
bordo, roșii, roz
din inimile bombardate
încleiate prin sânge,
de soare și de ploaie

Și voci sceptice
dinspre America spre UE
îndeamnă pe ucraineni
să-și mai lase
din pământurile cotropite,
prăzi definitive
pentru mumia blondă
cu ochii de cazac rusnac
din Kremlin:
"-Hai, treacă de la voi,
du-vă dracului,
încetați,
cu Putin ori "Satan"
prea vă contrați!..."