Faptul că în oglindă mă privesc pe mine, nu înseamnă că în oglindă sunt eu.
Faptul că eu mă pot privi pe mine în oglindă, nu însemnă că ceea ce reflectă oglinda în privirea mea rămân eu.
Faptul că cel originat ca imagine în oglindă din privirea mea există ca reflecție, nu înseamnă că ceea ce reflectă oglinda este imaginea mea.
Faptul că imaginea mea este altceva decât sunt eu este un argument că imaginea mea există și se exprimă prin reflecția oglinzi ca prezență fără a fi cu necesitate fundamentată în existența mea.
Faptul că prezenței îi este suficient să existe prin oglindire, înseamnă că și eu pot fi o reflecție a unei alte prezențe.
Faptul că pot fi distinct ca reflecție, înseamnă că sunt diferit de propria mea imagine.
Faptul că mă privesc în oglindă, nu înseamnă că mă văd pe mine.
Faptul că nu mă văd pe mine, înseamnă că văd o reflecție a altcuiva care mă privește ca pe sine.
Faptul că cineva mă privește ca pe sine, înseamnă că în oglindă este un gol pe care privirile nu îl pot umple.
Faptul că mă privesc în oglindă, înseamnă că altcineva mă privește.

Este un fapt faptul că devin ceea ce sunt pentru că în oglindă sunt altcineva, deși arăt la fel ca ceea ce privesc.