Un ciob urciorul minţii devastează,
Fărâma unui gând spre veşnicie
Şi omul bea atunci o apă vie
Telurici zmei de-a fi să-nfrângă-n rază.

Carnala existenţelor sclavie
Învinge cuget cu lumina trează
Adânc de-nalt în rugă desenează
Şi dulci hristoşi nădejdilor învie.

Vorbind pe limba îngerilor iară
Al frunţii ochi urechilor e mut,
Grăirea-i cu tăcere-alungă Fiară.

De Sus eu răni de Cruce împrumut
Păcatul de fiinţă să îmi piară
Sub scalp paharul e de zbor umplut.