cine să mă înțeleagă? n-are cine,
sufletul meu suspină ca o violină,
tristețea lăcrimează și dorul de tine,
mă poartă năucă pe bătrâna colină.

din răstimpuri vaste Septembrie vine,
printre acorduri triste de mandolină,
nostalgia uitată s-a reîntors la mine,
în noaptea de nesomn, în inima calină.

o amintire dulce din trecut revine,
ne-am iubit iubite cu patimă deplină,
și cerul ne-a umplut cu fericiri divine,
dar acum iubirea e stingheră, orfelină.

moartea pândește dar Toamna mă previne,
să îmi apăr credința ca o sibilină.