Mă uit c-un ochi boțit rău
și observ că-mi intră cerul pătrat
în celula reaflării altor patimi, cruci,
de presimțit teama unora
de aici, din afară,
ca un Marcello cel bun, ca un Marcello
cu suflet de fiară, ca doi Marcello
ce vor să se pândească să se-omoare,
ca Simoncino, prietenul său, neiertat

Sunt singur ca un Marcello Simone,
am intrat în casa câinilor
spilcuiți și uitați
prin efracție ca un Simoncino
după un rob, să-l fac pe Marcello zob
am venit cu motorul scump, am parcat iute,
mama încă îmi bate în camerele sângelui,
pot spune, camerele se inundă-n încetinire,
cum să i se inunde creierul mamei, nu cred

Metastazele pieptului cică ar fi "migrat",
au plecat ca semne ale morții-n tot corpul,
Marcello firav e și un Simoncino bestial
ieșit de la zdup,
vulnerabil prin forța sa fizică,
nu-și mai cunoaște instinctul
de autoapărare

Simoncino intră în capcana lui Marcello,
frizerul de câini, își prinde capu-n lanț,
cușca de fiară e ultimul popas înaintea
execuției — capul îi e prins în lanț,
mecanismul se declanșează subit

Capul găurit al lui Simoncino
devine cap frânt
al Meduzei, o Gorgonă anihilată, redusă,
încremenită în spaghetele șerpilor,
se derulează-n ochii săi măriți
de presiunea zalelor
toată greșita soartă a mamei românce,
bătăile primite din copilărie,
atunci când
lovitura de grație
a robului său Marcello
îi aduce relașul total

Marcello Simone devine
și mortul său protector, Simoncino,
victimă - călău - iad dublu personal,
de la gaura plasată năprasnic în creștet
cu drugul de fier

Marcello-l ia în spinare pe Simoncino
ca alt Perseu
să-l ducă-neant, să nu mai fie,
să-l facă sperietoare
și killer pentru-un balaur viitor
pe-un țărm african sau italian,
occidentalii îi urăsc
în mileniul al treilea
pe africanii transfugi
din fașă,
dar adoră drogurile, bestialitatea primară

Dintr-o beznă mai mică într-o beznă mai mare
ne afundăm supliciul mai tainic,
patul n-are decât 80 de cm în celula comună,
cum o fi să trecem, fără nicio evadare —
dacă murim pășim,
de pășim, mai murim puțin
și-un R.E.M. ne plesnește
peste ochii reaprinși
din țărna goală,
nimic nu mai vremuiește,
văd c-un singur ochi, ciclopic, lumea