Planeta scrâșnește și e tot mai grea,
Nu mai sunt locuri pentru bătrâni în ea,
Ei fac parte dintr-un proces revolut,
Planeta nu-și asumă acest trecut.

Bătrânii nu-și mai găsesc locul ca inși,
În dispută cu tinerii sunt învinși,
Iar acum e caduc proverbul de ieri,
Că: „Dacă nu ai un bătrân să-l cumperi”.

Ne enervăm de mersul lor agale,
Pe stradă sau la treceri pietonale,
Cu vorbe grele adesea îi mustrăm,
Nu-i înțelegem și nu îi ajutăm.

Bătrânii-aceștia de ani vlăguiți,
Mulți dintre ei bunici sau numai părinți,
Când cu vârsta, ajung puțin decrepiți,
Sunt discreditați, respinși sau umiliți.

Au muncit o viață cu râvnă și sârg,
Și când timpul lor se-apropie de-amurg,
Sunt abandonați și duși la azile,
Sau singuri in case, se sting cu zile.

Ființe, ca parte a lumii ce sunt,
Își duc rușinea de bătrâni pe pământ,
După ce ani la rând măsura și-au dat,
Lăsându-ne un prezent clar și-nzestrat