Dezleagă-mă să stau iară la masa aceea
Din marginea apei unde mereu înoată
Peștii care nu mai pot fi pescuiți!...

În cortul unde vor fi cântat viori și lăute
A căror sunete mereu vor rămâne mute...

La nunta aceea pe care nu o voi uita niciodată!...

Mireasa aceea îmbrăcată cu rochie pe cercuri din fier
Încălțată cu pantofi cu tocuri din lemn
Cu care nu va mai umbla altădată...

Și despre care, ca atunci nici acum nu voi ști
De ce și-a ales acel mire, acea seară, acea viață,
Acea lume, acea clipă deșartă spre a o risipi ...

Pământ murdar. Praf prefăcut în noroi. Ploi
Lovindu-mă. Călcâi care strivește în mine
Imaginea chipului de neșters sculptat
În ceea ce mi-a rămas ca amintire...

Un cort de nuntă. Un mire. O mireasă.
Un câmp. O apă. Un timp. Un gol
Dintr-un alt interior de acasă.